Cum poți ajuta?

Ajutăm oameni! Ne implicăm direct, sau am creat parteneriate cu alte ONG-uri și ne-am implicat în cauze din domenii ca Sănătate, Educație, Prevenirea și Combaterea Sărăciei sau Protecția Animalelor. Ne vom implica și în alte domenii, pentru că acolo unde sunt inimi mari, încap și mulți oameni, cu tot cu animăluțe, păduri, râuri și chiar un univers întreg!

Comunitatea The Charity Mall este vie şi în continuă creştere. Legăm prietenii, ne atașăm unii de alţii şi de toți cei pe care i-am susținut, cu care am plâns și am râs, rămânând toți în sufletul nostru, ca parte din marea familie The Charity Mall.

Dacă ne urmărești, ai văzut deja cazurile în care ne-am implicat, oamenii pe care i-am ajutat și proiectele în care investim timp, efort și emoție pentru a le dezvolta. Poți citi mai multe aici.

  • Donează bani

Donează o sumă pentru cauza activă, sau pornește o donație recurentă, lunară. Alege suma cu care te simți confortabil.

Nici o sumă nu este prea mică, și orice contribuție poate face diferența în viața cuiva.
Doneaza prin virament bancar
ASOCIAŢIA BOLNAVILOR DE VON HIPPEL LINDAU
CIF 31226580
Cont RO91RZBR0000060015383828 deschis la Raiffeisen Bank

Îți mulțumim pentru susținere!

Gestul tău poate ajuta copii, oameni cu probleme de sănătate, familii cu dificulțăți financiare sau animăluțe fără apărare. Împreună facem lumea din jur mai bună!
Dacă vrei ca donația ta să meargă către un domeniu anume, din cele 4 pe care în care ne implicăm, te rugăm să menționezi la detalii plată: Sănătate, Educație, Sărăcie, Animale.

  • Redirecționează 3,5%

Redirectionează 3,5% din impozitul tău pe venit către cauzele susținute de Asociația VHL. Nu te costă nimic, dar poti face un bine!

Cu 3,5% mai mult bine, pe care îl facem împreuna!

Pentru anul acesta colectarea formularelor s-a încheiat. Reîncepem din Ianuarie 2023.

Redirecționează 3,5% din impozitul tău pe venit către cauzele susținute de Asociația VHL. Nu te costă nimic, dar poți face un bine! Ce trebuie să faci?

Pentru venituri din salarii și pensii*
Completează Formularul 230 cu datele tale și semnează online. O dată ce ai apăsat butonul de trimitere, acesta va ajunge în atenția colegilor noștri și tu nu mai ai nimic de facut.
Sau descarcă Formularul 230, completează-l și trimite-l către noi pe email către contact@vhlromania.ro. Nu este nevoie să completezi și suma, iar datele asociației sunt pre-completate.
*Formularul 230 se adresează angajaților cu contract de muncă și pensionarilor cu pensii peste 2000 lei, care plătesc impozit pe venit.

Tu alegi unde merg cei 3,5% din impozitul tău pe venit!

Pentru venituri din alte surse (cedarea folosinței bunurilor, PFA / CI etc.)

Depune declarația unică direct în spațiul virtual (SPV) cu următoarele informații:

  • Asociația Bolnavilor de Von Hippel Lindau,
  • CUI: 31226580,
  • IBAN: RO91RZBR0000060015383828 Raiffeisen Bank.

Declarația unică este disponibilă la acest LINK

  • Vino în grupul de Facebook

În comunitatea noastră, poți vinde sau cumpăra produse sau servicii, cu direcționarea a minim 20% din valoare către cauzele noastre sociale.

Intră in comunitatea noastră! Pe grup poți vinde sau cumpăra produse sau servicii, cu direcționarea a minim 20% din valoare către cauzele noastre sociale și poți afla mai multe detalii despre cauzele noastre și lucrurile frumoase pe care le facem.

O parte importantă a activității de strângere de fonduri precum și de comunicare în privința campaniilor și proiectelor Asociației, se desfășoară în cadrul grupului de Facebook.

Participă și tu! Alege un produs care poate nu îți este util, dar este nou sau în stare foarte bună și pune-l la vănzare pe grup. Poți alege ca minim 20%, sau întreaga sumă, să meargă către cauza activă. Astfel, oferi acestui obiect o nouă viață și faci o faptă bună!

Ce poți pune la vânzare? Îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii, obiecte de decor, cărți sau chiar și servicii. Poate că ai un talent pentru care oamenii sunt dispuși să plătească. Cum ar fi să faci ceea ce îți place, știind că banii plătiți vor ajuta un om în dificultate, un copil sau un animăluț?

Te așteptăm în grup, să fii parte din magia pe care o facem în fiecare zi! Înscrie-te aici.

  • Donează bunuri sau servicii

Poti oferi bunuri necesare în cadrul campaniilor de strângere de produse alimentare, de igienă, mobilier sau rechizite, carti si alte materiale pentru scoli si copii.

Poti oferi bunuri necesare în cadrul campaniilor de strângere de produse alimentare, de igienă, mobilier (pentru copii, familii cu venituri mici sau fără venituri sau pentru bunicii din centrele de îngrijire) sau rechizite, carti si alte materiale pentru scoli si copii.

Prin oamenii care sunt membri in grupul de Facebook The Charity Mall, am reusit sa mobilăm școli și grădinițe de la țară.

Vă asigurăm că niciunul nu avea pe acasă mobilier școlar, dar știau pe cineva care știa pe cineva J și uite așa, doar cu voința de a ajuta, s-au facut lucruri mari pentru copii de toate vârstele!

Implică-te și tu, oferind obiectele necesare sau orice alte obiecte care pot fi valorificate prin vănzare pe grupul de Facebook sau în cadrul târgurilor la care participăm ocazional.

  • Fii voluntar

Pentru noi, voluntarii sunt parte din familie, iar nouă ne plac familiile mari și inimoase!

Ce presupune voluntariatul în cadrul organizației?

Dacă ai puțin timp liber, pe care vrei să îl folosești pentru a face bine, sunt foarte multe moduri în care poți fi de ajutor. În funcție de timpul pe care vrei să îl aloci, abilitățile tale și disponibilitatea ta de deplasare, poți participa la binele pe care îl facem împreună.

Doar câteva exemple:

  • Ai câteva minute pe zi și ești mereu online? Poate ne poți ajuta cu moderarea grupului de Facebook, gestionarea postărilor și a comentariilor.
  • Ai o oră sau două pe săptămână și poți face o mică cercetare sau poți trimite câteva mailuri catre sponsori?
  • Ai o abilitate care poate fi de ajutor și ești dispus să o pui în slujba binelui, din când în când?
  • Îți plac copiii? Poți fi voluntar în școlile în care susținem cursurile din proiectul “Educație fără bullying”.
  • Ai simț estetic și îți place să organizezi? Poți ajuta la amenajarea spațiilor din scoli.
  • Poți veni la sediul nostru sau în locațiile unde colectăm bunuri în anumite campanii, să ajuți la sortat, împachetat, trimis colete?
  • Ai timp liber în weekend și ne poți ajuta cu prezența la târguri?

Orice mic ajutor este util. Credem cu tărie în faptul că împreună suntem mai puternici și putem realiza mai multe, iar succesul nostru înseamnă alinare, bucurie, un viitor mai luminos pentru beneficiarii noștri.

Așa că, oricât de mic ți se pare ajutorul pe care îl poți oferi în acest moment, să știi că pentru un copil sărac sau bolnav poate însemna salvarea. Trimite-ne acum un e-mail către contact@vhlromania.ro și oferă-ne ajutorul tău.

  • Fii fundraiser pentru o cauză!

Îți plac proiectele de educație pentru copii, te doare când auzi de oameni bolnavi, copii săraci sau te înduioșează animaluțele abandonate? Poti ajuta și tu!

Fii ambasadorul The Charity Mall și organizează propriul proiect de fundraising pentru cauza cu care rezonezi. Găsești aici cauzele curente sau cele în care ne vom implica anul acesta. Alege una și poți începe o campanie de strângere de fonduri în rândul colegilor tăi, prietenilor sau familiei.

Scrie-ne dacă te putem ajuta cu informații suplimentare.

Cum pot ajuta companiile?

O mare parte din succesul nostru se datorează și firmelor (antreprenorilor sau persoanelor de decizie din firme) care au decis să ne sprijine în demersul nostru.

Cum poți ajuta, ca persoană juridică?

  • Redirecționează 20% din impozitul pe profit / pe venit al companiei tale către cauzele prezentate pe site. Este gratuit și deductibil fiscal. Poți alege un domeniu, o cauză sau mai multe, pe care sa le susții!

Prin semnarea contractului de sponsorizare poți inclina balanța spre bine, ajutând oameni în nevoie, animale fără protecție sau protejând natura. Vezi extras Cod Fiscal.

Cheltuielile cu sponsorizarea se scad din impozitul pe profit, în limita a 20% din acesta, dar nu mai mult de 7,5‰ (la mie) din cifra de afaceri.

Diferența de 80% din impozitul datorat se va vira către bugetul de stat, la termenele prevăzute de codul fiscal.

Sponsorizările se pot deduce trimestrial (de exemplu, sponsorizările plătite până la 30 martie pot fi deduse, în limitele precizate mai sus, din impozitul de plată la 25 aprilie) sau anual (sponsorizările efectuate în cursul unui an fiscal vor fi deduse, în limitele legale, din impozitul de plată la 25 martie al anului următor)

Societățile comerciale plătitoare de impozit pe venit care efectuează sponsorizări, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994, cu modificările și completările ulterioare, pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, care la data încheierii contractului sunt înscrise în Registrul Entităților/Unităților de Cult pentru care se acordă deduceri fiscale potrivit art. 25 alin. (4^1), scad sumele aferente din impozitul pe venituri până la nivelul valorii reprezentând 20% din impozitul pe venit datorat pentru trimestrul în care au înregistrat cheltuielile respective.

Diferența de 80% din impozitul datorat se va vira către bugetul de stat, la termenele prevăzute de codul fiscal. Pentru impozitul pe venit, sponsorizările se pot deduce doar trimestrial (de exemplu, sponsorizările efectuate până la 30 martie pot fi deduse, în limitele precizate mai sus, din impozitul de plată la 25 aprilie). Pentru aceste companii sponsorizările nu se pot face și anual pentru toate trimestrele anterioare.

Instrucţiuni de completare a declarației 107 în acest link

Descărcare formular aici

PFA-urile pot face cheltuieli cu sponsorizarea, deductibile în limita a 5% din venitul net, stabilit ca diferență între venit brut și cheltuieli deductibile, altele decât cheltuielile cu sponsorizarea.

Ne place să facem binele să circule, să ne fim alături unii altora, pentru ca împreună să facem fapte bune, acesta fiind motto-ul nostru! De aceea am pregatit câteva pachete atractive pentru companii, care includ:

  • Promovare imagine pe site, în magazin (prin intermediul produselor tale) sau pe retelele de socializare Facebook & Instagram, în cadrul grupului și pe pagina The Charity Mall

  • Pachete de beneficii pentru angajații tăi

  • Posibilitatea de voluntariat pentru angajații tăi

  • Parteneriate eficiente

Sponsorizeaza cu produsele sau serviciile tale sau oferă spre vânzare bunuri sau servicii cu donație parțială sau totală în contul Asociației. Produsele vor fi vândute în cadrul magazinului online, începând din toamna anului 2022, pentru cauzele pe care le susținem.

Oferă bunuri sau servicii pentru a fi vândute / licitate în cadrul grupului de Facbook cu link (cu menționarea firmei, a site-ului și chiar cu oferirea unei oferte speciale pentru grup).

Sponsorizările primite sunt folosite pentru campaniile active. În cazul în care dorești să sprijini cu prioritate unul dintre domeniile în care ne implicăm, sau dorești să preiei sponsorizarea unui proiect în totalitate, scrie-ne și vom găsi împreună cea mai bună variantă.

Astfel sponsorizarea ta și eforturile noastre se vor concretiza în ajutor concret, cu impact în viețile multor oameni sau comunități.