Despre noi

Iubim oamenii de când ne știm, dar în 2013 ne-am înființat că Asociația Bolnavilor de Von Hippel Lindau, pentru a fi alături unui membru al familiei diagnosticat cu această boală rară.

În perioada 2013-2020 am oferit sprijin persoanelor diagnosticate cu VHL, familiilor lor, dar și altor persoane diagnosticate cu diverse boli grave, căci cunoşteam durerea.

În anul 2020 am lansat programul caritabil The Charity Mall, pentru a ajuta tot mai mulţi oameni. Am plecat la drum cu un vis și un grup de Facebook.

Am creat o comunitate formată din oameni generoși, care s-au unit pentru a face bine și a ajuta alți oameni.

Cu sprijinul oamenilor care ne sunt alături, am crescut mereu scopul asociației.

Poate că oferim o șansă la un viitor mai luminos unor copii, prin acces la educație sau sprijin pentru o familie sau o comunitate în viața de zi cu zi, pentru cheltuielile de bază. Sau ajutor la plata cheltuilelilor medicale pentru o persoană bolnavă.

Indiferent de scop, fiecare campanie umanitară lasă în urmă cel puțin un om mai liniștit, mai fericit, cu speranța unui viitor mai bun. De asemenea, iubim animăluţele şi ne îngrijim cum putem de cele abandonate.

Misiunea noastră este să aducem zâmbete, speranță, demnitate şi încredere unor oameni în situații dificile, creând o comunitate de oameni care vor să facă bine, căci motto-ul nostru este „Ȋmpreună facem fapte bune”.

  • Sănătate

Oferim sprijin pentru persoane diagnosticate cu boli rare, boli cronice, precum și pentru persoane cu dizabilități.

Cum ajutăm?

•  Plata tratamentelor;
•  Plata investigațiilor medicale;
•  Plata terapiilor sau a diverselor echipamente medicale necesare (de exemplu ochelari, scaun rulant).

Vezi cauzele pe care le susținem

  • Prevenirea și combaterea sărăciei

Susținem mame singure, copii orfani sau din medii defavorizate, familii monoparentale, familii cu venituri foarte mici sau fără venituri.

Cum ajutăm?

•  Colectarea de haine, produse igienă sau alimente pentru persoane din medii defavorizate.

Vezi cauzele pe care le susținem

  • Educație

Susținem accesul la educație pentru copii din familii defavorizate. Susținem școli și grădinițe din domeniul rural.

Cum ajutăm?

  •   Renovarea, mobilarea, amenajarea unor unități de învățământ, din mediul rural;
  •   Proiecte de conștientizare și reducere a bullying-ului în școli.

Vezi cauzele pe care le susținem

  • Ocrotirea animalelor

Oferim sprijin pentru salvarea și îngrijirea animalelor fără stăpân sau crescute în adăposturi

Cum ajutăm?

•  Colectarea de produse de îngrijire și hrană.
•  Plata tratamentelor medicale la nevoie.

Vezi cauzele pe care le susținem

Despre noi

Iubim oamenii de când ne știm, dar în 2013 ne-am înființat că Asociația Bolnavilor de Von Hippel Lindau, pentru a fi alături unui membru al familiei diagnosticat cu această boală rară.

În perioada 2013-2020 am oferit sprijin persoanelor diagnosticate cu VHL, familiilor lor, dar și altor persoane diagnosticate cu diverse boli grave, căci cunoşteam durerea.

În anul 2020 am lansat programul caritabil The Charity Mall, pentru a ajuta tot mai mulţi oameni. Am plecat la drum cu un vis și un grup de Facebook.

Am creat o comunitate formată din oameni generoși, care s-au unit pentru a face bine și a ajuta alți oameni.

Cu sprijinul oamenilor care ne sunt alături, am crescut mereu scopul asociației.

Misiunea noastră este să aducem zâmbete, speranță, demnitate şi încredere unor oameni în situații dificile, creând o comunitate de oameni care vor să facă bine, căci motto-ul nostru este „Ȋmpreună facem fapte bune”.

Domeniile în care acționăm acum sunt:

  • Sănătate

Oferim sprijin pentru persoane diagnosticate cu boli rare, boli cronice, precum și pentru persoane cu dizabilități.

Cum ajutăm?

•  Plata tratamentelor;
•  Plata investigațiilor medicale;
•  Plata terapiilor sau a diverselor echipamente medicale necesare (de exemplu ochelari, scaun rulant).

Vezi cauzele pe care le susținem

  • Prevenirea și combaterea sărăciei

Susținem mame singure, copii orfani sau din medii defavorizate, familii monoparentale, familii cu venituri foarte mici sau fără venituri.

Cum ajutăm?

•  Colectarea de haine, produse igienă sau alimente pentru persoane din medii defavorizate.

Vezi cauzele pe care le susținem

  • Educație

Susținem accesul la educație pentru copii din familii defavorizate. Susținem școli și grădinițe din domeniul rural.

Cum ajutăm?

  •   Renovarea, mobilarea, amenajarea unor unități de învățământ, din mediul rural;
  •   Proiecte de conștientizare și reducere a bullying-ului în școli.

Vezi cauzele pe care le susținem

  • Ocrotirea animalelor

Oferim sprijin pentru salvarea și îngrijirea animalelor fără stăpân sau crescute în adăposturi

Cum ajutăm?

•  Colectarea de produse de îngrijire și hrană.
•  Plata tratamentelor medicale la nevoie.

Vezi cauzele pe care le susținem

Cum a început totul?

Am ȋnființat asociația ȋn anul 2013, pentru că tatăl meu a fost diagnosticat cu boala rară Von Hippel Lindau, după mulți ani de durere, operații și timp petrecut prin spitale. A fost o perioadă cruntă pentru întreaga familie.

Cel mai greu lucru a fost să nu putem obține informații la timp despre cauze, remedii, precum și costurile asociate intervenţiilor chirurgicale. Informația era și mai puțină la momentul acela, iar eforturile de a găsi specialiștii și tratamentul potrivit au fost foarte mari. Familia mea a trecut prin momente grele, iar tatăl meu se schimba sub ochii noștri, de la omul vesel și iubitor, la bărbatul slab și întristat, copleșit de durere, în trup și în suflet.

Chinul lui și al nostru a durat 32 de ani, până în octombrie 2012, când a murit din cauza complicațiilor bolii.

Amintirea acelor clipe rămâne vie, cu mine, și acum. Însă mi-am dorit să transform toată durerea, neputința și furia în ceva pozitiv și util. Mi-am dorit ca nici o familie să nu mai treacă prin ce am trecut noi.

Umilința din spitale, lipsa de informații, sentimentul că poate ai putea salva o persoană dragă dar investigațiile și tratamentele sunt foarte scumpe, toate astea lasă urme adânci în sufletele oamenilor.

Primele acțiuni au fost găsirea și traducerea informațiilor despre boala VHL, identificarea medicilor care cunosc boala, a persoanelor afectate și direcţionarea acestora către specialiști.

În timp, am simțit că îmi doresc să fac mai mult. Ajutand oameni bolnavi, am găsit copii săraci; ajutându-i pe aceștia, mi-am dat seama ca au nevoie acută de educație, pentru a le schimba viitorul și a le oferi șansa de a ieși din sărăcie și de a scăpa de umilință! Pentru a merge la școală trebuie să fii sănătos, îmbracat, să ai burtica plină, iar la școală să găsești un mediu plăcut, care să te atragă și unde să vrei să te întorci cu drag!

Multă lume mă întreabă cum reușesc. E adevărat că, fără oamenii minunați care s-au strâns în jurul programului și care ajută in diverse moduri, de la donații, la voluntariat, la ajutor moral, nu aș fi putut face tot ce am făcut până acum!

Nu este ușor. Însă cred că bucuria oamenilor pe care îi ajutăm, sentimentul că le schimbăm viața în bine sau că oferim șansa la un viitor mult, mult mai bun unor copii nevinovați, îmi dă putere, în fiecare zi, să o iau de la capăt.

Sunt recunoscătoare fiecărei persoane care a intrat în viața mea și a asociației și a decis să pună umărul, alături de noi, pentru binele multor oameni!

#impreunafacemfaptebune

Elena Popa – Membru fondator şi Preşedinte Asociaţia VHL
Fondator The Charity Mall