Ce este VHL
Von Hippel Lindau (VHL) este o condiție genetică ce presupune creşterea anormală a vaselor de sȃnge ȋn aproape 10 părți ale corpului. Este cauzată de o imperfecțiune a unei gene, gena VHL, care normalizează creşterea celulelor, determinȃnd pacienții să ȋnfrunte o serie de tumori de-a lungul vieții.
În timp ce în mod normal vasele de sânge se dezvoltă precum crengile unui copac, în cazul persoanelor cu VHL în creier, măduva spinării sau retină, pot apărea mici noduri de vase capilare. Acești mici noduli se numesc hemangioblastoame sau angioame. În alte părți ale corpului, tumorile VHL poartă alte denumiri.
Aceste tumori pot cauza ele însele probleme, sau problemele se pot dezvolta datorită dimensiunilor sau localizării lor. Din aceste motive ele trebuie monitorizate cu atenție de o echipă medicală.
Sindromul VHL este diferit la fiecare pacient. Chiar în aceeași familie, oamenii pot prezenta numai una sau mai multe caracteristici ale VHL. Deoarece este imposibil să se prezică exact care manifestare sau manifestări ale VHL vor apărea la fiecare persoană și la ce vârstă, este important să continuați să verificați toate posibilitățile pe toată durata de viață a unei persoane.
Frecvența apariției VHL este de 1:36.000 persoane.
Boala a fost descrisă de către două grupuri independente de cercetători, conduse de Eugen von Hippel (ȋn 1894) şi Arvid Lindau (ȋn 1926).
Dr. Eugen von Hippel, un oftalmolog german, a descris hemangioblastoamele la ochi în 1893-1911. Numele lui a fost inițial folosit numai în asociere cu sindromul VHL al retinei.
Dr. Arvid Lindau, un patolog suedez, a fost primul care a descris hemangioblastoamele creierului și ale coloanei vertebrale în 1926. Descrierea lui includea o compilare sistematică a tuturor celorlalți pacienți publicați, inclusiv aceia ai lui Hippel, și prezenta modificările de la diferite organe abdominale. Acum se știe că ambii medici descriau de fapt diferite aspecte ale aceleiași boli.
Sindromul Von Hippel Lindau (VHL) este diferit de majoritatea celorlalte boli, deoarece nu prezintă nici un simptom primar singular, nu apare exclusiv la un singur organ și nu apare în mod deosebit la o grupă specifică de vârstă. Boala este ereditară, dar problemele de sănătate ale familiilor implicate și specializările medicilor curanți sunt atât de diferite încât e posibil să nu se descopere cauzele comune timp de mai mulți ani. În plus, apariția și gravitatea bolii sunt atât de variate încât mai mulți membri ai aceleiași familii pot avea doar probleme relativ minore în timp ce alții pot avea o boală serioasă.
Prin monitorizarea atentă, diagnosticarea precoce și tratament adecvat, cele mai nocive consecințe ale acestei gene pot fi mult reduse, sau, în unele cazuri, chiar împiedicate integral.
Hemangioblastomul cerebelului (44-72%), trunchiul cerebral (10-25%), maduva spinarii (13-50%)
Hemangioblastomul retinei 25-60%
Hemangiomul ficatului (7%) si adenomul ficatului (3%)
Feocromocitomul
sau paragangliomul
10-20%
Chistadenomul benign al epididimului (25-60% dintre barbati si APMO (se estimeaza 10% dintre femei)
Tumorile sacului endolimfatic (urechea interna) 11-16%
Leziuni benigne ale plamanilor (procent necunoscut)
Chistul sau chistadenomul de pancreas (17-56%) sau tumori neuroendocrine (8-17%); in ansamblu 35-70%
Carcinomul celulei renale sau chisturile renale 25-60%
VHL se comporta diferit la fiecare pacient. Chiar in aceeasi familie, persoanele pot prezenta una sau mai multe caracteristici ale VHL. Cum sunt imposibil de prezis manifestarile de VHL pe care o persoana le poate avea este important a se continua in mod constant verificarile pe parcursul intregii vieti a persoanei afectate.
Nediagnosticată la timp şi fără supraveghere corespunzătoare, boala poate fi letală.
Persoanele diagnosticate cu VHL pot dezvolta tumori sau chisturi ȋn aproape 10 părți ale corpului, printre care creier, ochi, rinichi sau glande suprarenale.
Persoanele cu VHL riscă să dezvolte următoarele:
Unele persoane diagnosticate cu VHL pot dezvolta tumori ȋn mai multe zone, dar ȋn unele cazuri oamenii pot fi afectați ȋntr-o singură parte a corpului. Datorită incertitudinii de manifestare a VHL, monitorizarea şi supravegherea cu regularitate devin foarte importante ȋn managementul eficient al bolii.
Găsiți mai multe informații despre manifestările şi tipurile de VHL ȋn manualul VHL.
| Subtip VHL | Tipul de mutație VHL | Manifestări cu risc ridicat | Manifestări cu risc redus |
|---|---|---|---|
| Tipul 1 | Deleții, inserții, trunchieri, mutație cu sens greșit | Hemangioblastoamele sistemului nervos central Hemangioblastomul retinei Carcinomul celulelor renale |
Feocromocitom |
| Tipul 1B | Deleții ale genelor contigue care cuprind VHL | Hemangioblastoamele sistemului nervos central Hemangioblastomul retinei | Feocromocitom, carcinomul celulelor renale (riscul poate crește dacă C3 sau f10 rămâne crescut) |
| Tipul 2A | Mutație cu sens greșit; de ex. p.Y98H, p.Y112H, p.V116F | Hemangioblastoamele sistemului nervos central Hemangioblastomul retinei Feocromocitom |
Carcinomul celulelor renale |
| Tipul 2B | Mutație cu sens greșit; de ex. p. R167Q, p. R167W | Hemangioblastoamele sistemului nervos central, Hemangioblastomul retinei Carcinomul celulelor renale |
|
| Tipul 2C | Mutație cu sens greșit; de ex. p. V84L p. L188V | Numai feocromocitom |
Genetica și despre cum se îmbolnăvesc oamenii cu VHL
Von Hippel-Lindau este o condiție ereditară, ȋnsemnȃnd că se poate transmite genetic de la părinți la copii. Aceasta este caracterizată drept o boală dominant autosomantă, ȋnsemnȃnd ca nu este limitată la un anumit sex, putȃnd apărea atȃt la barbați cȃt şi la femei.
Boala este cauzată de o mutație a genei denumite VHL. Dacă un părinte prezintă mutația VHL, există 50% şanse de a transmite boala mai departe către copiii săi.
Persoanele neafectate de VHL au două copii normale ale genei VHL, una moştenită de la mamă şi una de la tată.
Persoanele afectate de VHL sunt născute cu o copie normală şi una modificată. Această modificare, numită mutație VHL, destabilizează a doua copie a genei, permițȃnd creşterea tumorilor sau a chisturilor.
Marea majoritate a oamenilor cu VHL moştenesc gena dominantă de la un părinte. Oricine avȃnd un părinte cu VHL şi marea majoritate a persoanelor avȃnd un frate sau soră cu VHL prezintă risc de 50% de a avea VHL. Asemenea, oricine cu o matuşă, unchi, verisor/soră sau bunic/ă cu VHL prezintă de asemenea un risc. Chiar şi la persoanele care suferă mutația genei VHL există o mare diferență referitoare la vȃrsta la care angioamele şi alte tumori VHL pot ȋncepe să crească, organele la care apar şi severitatea implicațiilor. Fiecare persoană este diferită.
Ţinȃnd cont de cele de mai sus, totuşi, aproximativ 20% dintre persoanele cu VHL prezintă o nouă mutație VHL, netransmisă de la vreun parinte. Modificarea a avut loc ȋnainte de naştere. În aceste cazuri, chiar dacă nu s-a moştenit gena mutantă, persoana afectată prezintă 50% şanse de a o transmite mai departe către copiii săi.
VHL are o rată crescută de penetrare, ceea ce ȋnseamnă că cei mai mulți oameni cu VHL vor experimenta una sau mai multe tumori la un moment dat ȋn viața lor. Conform cercetătorilor, rata de penetrare este de 97% pȃnă la varsta de 60 de ani.
Testarea ADN este cea mai bună metoda pentru a determina dacă cineva are VHL. Acest lucru se face prin testarea unei mostre de sănge la un laborator genetic. Diagnosticarea din timp ajută la managementul eficient al VHL.
Găsiți mai multe informații despre genetica şi testarea ADN ȋn manualul VHL.
Există tratament?
În prezent nu există tratamente acceptate şi autorizate pentru vindecarea acestei boli. Persoanele diagnosticate cu VHL sunt ȋn general tratate prin intervenții chirurgicale pentru a ȋndeparta tumorile ce afectează organele interne, sau prin terapii laser pentru a trata simptomele la ochi.
Este necesară diagnosticarea la timp şi corectă a bolii, urmărirea ei şi intervenția numai atunci cȃnd echipa ta de doctori hotărăşte acest lucru. Mai multe detalii găseşti ȋn manualul VHL.
Boala VHL este diferită la fiecare persoană, prin urmare nu există un tratament universal recomandat. Opțiunile de tratament adecvate pot fi stabilite numai ȋn urma evaluării fiecărei unice situații a persoanei – simptome, rezultate ale testelor, rezultate imagistice şi starea fizică generală. Diagnosticarea timpurie şi monitorizarea medicală regulate sunt elemente cheie pentru a primi cel mai bun tratament. Dacă tu sau cineva din familia ta aveți ȋn istoricul medical al familiei boala VHL, este important să discutați cu doctorul dumneavoastră.
Echipa ta medicală ți va recomanda cele mai bune teste diagnostice şi tratamentul cel mai bun. Există o serie de tratamente eficiente şi ȋn curs de descoperire. Tratamentele standard pentru aceleaşi tumori la pacienți fără VHL pot fi destul de diferite față de cele recomandate pentru VHL.
În plus fata de examinarea fizică, evaluarea zonelor suspecte va implica probabil unele combinații de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN), tomografia computerizată (CT), scanare cu ultrasunete şi angiografia. Obiectivul este de a oferi imagini de diagnosticare atȃt vaselor de sange cȃt şi a țesuturilor moi ale corpului. Tomografia cu emisie de pozitroni (PET) poate fi utilizată pentru a determina nivelul de activitate al anumitor tipuri de tumori.
Daca este identificată o tumoră, tratamentul poate include intervenția chirurgicală pentru a elimina tumorile cu potențial malign ȋnainte de a deveni dăunătoare pentru alte țesuturi. Medicina oferă alternative ale tratamentului chirurgical, mai puțin invazive, dar posibil să nu fie cea mai bună soluție pentru tine. Discută cu doctorul tău şi cere şi o a doua opinie.
În plus față de diagnosticarea precoce, monitorizarea regulată şi tratamentul tumorilor, stilul de viață sănătos, inclusiv dieta şi exercițiile fizice vă pot ajuta să gestionați VHL.
Întrebări de adresat medicilor dumneavoastră
Posibile manifestări ale bolii
Angioamele ȋn creier şi măduva spinării sunt denumite şi hemangioblastoame. Un chist aflat ȋn interiorul măduvei spinării se numeşte syrinx. Cȃnd hemangioblastoamele apar, de obicei se intervine asupra lor doar la apariția unor simptome sau ȋn cazul ȋn care cresc rapid. Cu vizite regulate la neurolog conform programului recomandat de echipa ta medicală, semne vremelnice pot fi descoperite care apoi pot necesita testări suplimentare, de obicei prin RMN. Semnele vremelnice şi simptomele pot include: dureri de spate, dureri de cap, amorțeală, amețeală şi slăbiciune ale brațelor şi picioarelor. Tumorile VHL cerebrale apar cel mai adesea ȋn cerebel.
Mai multe detalii găseşti ȋn manualul VHL.
Cȃnd vasele capilare formează angioame, tehnic numite hemangioblastoame, ȋn retină, apar ca fiind extreme de mici şi dificil de identificat. Capilarele ȋnsele sunt mai mici decat diametrul unui corpuscul roşu de sȃnge, una dintre celulele care formează sangele.
Cȃnd angioamele apar, acestea cresc adesea ȋn jurul ecuatorului sau periferiei retinei, departe de zona vederii centrale. Spre deosebire de ecuatorul desenat de jur ȋmprejurul globului, ecuatorul ochiului este vertical.
Nu toți doctorii oftalmologi sunt familiarizați cu această tulburare neobişnuită. Ar trebui să cauți un doctor oftalmolog specializat, căruia ȋi este cunoscut VHL şi este calificat să efectueze o examinarie dilatatorie a fundului ochiului şi periferiei cu un oftalmoscop indirect.
Obiectivul tratamentului este de a păstra angioamele aşa de mici ȋncȃt să nu ȋți afecteze vederea. Tratamentele includ ȋn general intervenții laser (chirurgie cu lumină) sau crioterapie (ȋnghețare). Ambele tratamente sunt destinate stopării creşterii angiomelor.
Mai multe detalii găseşti ȋn manualul VHL.
O dată ce auzul s-a pierdut este foarte dificil de recuperat. Din nou, este foarte important de urmărit simptomele vremelnice şi de analizat problema cu atenție ȋn vederea păstrării auzului. Dacă există o pierdere a auzului, este necesară actionarea rapid pentru a mai exista speranța recuperării.
Mai multe detalii gasesti in manualul VHL.
VHL poate fi asociat cu un tip de tumoră a glandelor suprarenale numită feocromocitom (“feo”). Glandele suprarenale măsoară aproximativ 3 x 2 x 2 cm fiind poziționate deasupra fiecărui rinichi. Aceste tumori apar mai frecvent la unele familii decȃt la altele. Sunt rareori maligne (3%) printre oamenii cu VHL.
Descoperite devreme, nu sunt dificil de tratat, dar au potențial letal dacă nu sunt tratate, dat fiind prejudiciul pe care ȋl pot cauza inimii şi vaselor de sȃnge, precum şi potențialul tensiunii arteriale mărite ce apare ȋn momente de stres precum intervenții chirurgicale, accidente, naştere.
Feocromocitoamele produc şi aşa numiții „hormoni de stres” (noradrenalina şi adrenalina) folosiți de corpul tău pentru a cştiga viteză şi putere ȋntr-o situație de urgență.
Mai multe detalii găseşti ȋn manualul VHL.
Rinichii sunt organe avȃnd aproximativ 12 cm lungime (sau aproximativ cȃt un pumn de-al tău), poziționati ȋn cavitatea abdominală. VHL ȋn rinichi poate cauza chisturi sau tumori. Este obişnuit ca persoanele adulte din cadrul populației generale să aibe ocazional un chist la rinichi. Chisturile VHL sunt de obicei multiple, dar prezența unuia sau mai multor chisturi nu este ȋn sine o problemă. Este de asemenea posibil ca tumorile să se formeze in rinichi, acestea fiind denumite carcinoame renale (CR), un tip de cancer renal, anterior cunoscut sub denumirea de hipernefrom.
În general nu există semne fizice clare menite să ajute ȋn descoperirea problemelor din timp. Este extrem de important să se ȋnceapă monitorizarea rinichilor cu mult timp ȋnainte de a aparea orice simptom fizic sau alte semne. Rinichii continuă să funcționeze ȋn timp ce apar aceste modificări structurale, fără simpotome fizice si cu teste normale de urină.
Mai multe detalii găseşti ȋn manualul VHL.
Pancreasul este un organ care se ȋntinde de la stȃnga la dreapta ȋn abdomenul superior, ȋn spate, situȃndu-se ȋn spatele stomacului, ȋntre acesta şi intestinul subțire.
Leziunile pancreatice sunt ȋn general considerate a fi cel mai puțin simptomatice printre leziunile bolii VHL. Trei tipuri de leziuni pt fi regăsite de obicei la pancreas:
Mai multe detalii găseşti ȋn manualul VHL.
Leziunile VHL din tractul reproductiv sunt clasificate sub numele de chistadenom. La bărbați, chistadenomul epididimal poate să apară la 50% dintre bărbații cu VHL. În mod similar, femeile cu VHL pot avea chistadenomul ligamentului lat (sau larg) de lângă trompele falopiene, omologul embriologic al epididimului. Ambele leziuni sunt benigne, deși uneori pot provoca dureri.
Pentru bărbați
Epididimul este un tub mic înfășurat aflat deasupra și în spatele testiculului pe calea către vas deferens, tubul care transportă sperma de la testicul la glanda prostatică. Este un sistem tubular complex care colectează sperma și o stochează cât este necesar. (Vezi figura).
Un număr mic de chisturi se găsește în epididim la aproximativ 25% dintre bărbați în populația generală. În sine, chisturile nu sunt un motiv de îngrijorare și nici nu sunt demne de remarcat în special.
Chistadenomul papilar al epididimului poate apărea în timpul adolescenței sau mai târziu în viață. Nu este neobișnuit ca acesta să apară pentru prima dată la bărbați în jur de patruzeci de ani. Chisturile pot fi eliminate dacă sunt deranjante. Îndepărtarea este aproape aceeași operație ca o vasectomie și poate duce la dezactivarea transportului spermei din partea operată.
Pentru femei
La femei apare o tumoare similară, numită chistadenom papilar al anexelor de origine probabilă mezonefrică (APMO). Un chistadenom este o tumoare benignă cu unul sau mai multe chisturi în interior, ceea ce îl face mai dens decât un chist simplu. Chistadenomul papilar al ligamentului larg este o apariție rară la populația generală.
Ligamentul lat/larg este o foaie pliată de țesut care se leagă de uter, de trompele uterine și de ovare. (Vezi figura).
Celulele din această zonă au aceeași origine în dezvoltarea embrionului ca epididimul la bărbați.
Chisturile din această zonă sunt foarte frecvente la populația generală. Cu toate acestea, dacă se observă un chist sau o tumoră “neobișnuită” în zona ligamentelor largi sau a trompelor uterine, trebuie luată în considerare posibilitatea existenței unui chistadenom asociat cu VHL. Cereți medicului să efectueze un diagnostic diferențiat atent pentru a preveni tratamentul excesiv al tumorilor benigne, care uneori sunt confundate cu cancerul ovarian.
Mulți medici recomandă ca o femeie cu VHL să-și limiteze opțiunile contraceptive la cele non-hormonale sau cu nivel foarte scăzut de progesteron. Motivul este că hemangioblastoamele asociate cu VHL pot fi sensibile la progestinul conținut în pilulele contraceptive, în plasturi, inele, implanturi și injecții cu acțiune îndelungată. Unele IUD/DIU conțin cupru, altele au progestin în doză mică. DIU de cupru sunt contraceptive non-hormonale. IUD cu progestin conțin doze mici de progestin și pot fi, de asemenea, luate în considerare.
Mai multe detalii găseşti ȋn manualul VHL.
Monitorizare medicală
Vizitele medicale regulate şi monitorizarea sunt importante pentru oricine cu o boală cronică. Ţinȃnd cont de inpredictibilitatea VHL, acestea devin cu atȃt mai importante pentru persoanele diagnosticate. Diagnosticarea din timp, monitorizarea cu regularitate şi tratamentul adecvat pot reduce ȋn mare măsură cele mai dăunătoare consecințe ale acestei mutații.
Este importantă diagnosticarea şi testarea copiilor aflați ȋn risc cȃt mai devreme posibil. Prin testarea ADN este posibil de aflat dacă un copil prezintă mutația VHL şi trebuie să urmarească scanările recomandate.
Asociația VHL Alliance din SUA şi Consiliul sau Clinic Consultativ recomandă scanarea copiilor ȋncă de la vȃrsta de 1 an. Testările timpurii includ examinări ale ochilor/retinei, teste de auz, verificarea tensiunii şi o evaluare neurologică.
Începȃnd cu varsta de 5 ani, testările RMN sau cu ultrasunete sunt adăugate celor de mai sus. Detectarea tumorilor VHL ȋnainte de apariția simptomelor este importantă pentru a preveni sau minimiza efectele adverse ale bolii.
Gasiți mai multe informații despre testări, monitorizare şi reguli specifice ȋn manualul VHL.
Trăind cu VHL
Boala VHL este pentru toată durata vițtii. Totuşi, prin măsuri adecvate, oamenii pot manageria eficient boala, ducȃnd vieți pline şi productive.
Diagnosticarea precoce, monitorizarea cu regularitate, tratamentele adecvate, suportul emotional şi un stil de viață sănătos sunt toate elemente cheie ȋn managementul VHL, reducȃnd impactul negativ al tumorilor şi chisturilor.
Alegerile pe care le faci de zi cu zi ți pot afecta sănătatea. Alegȃnd să fii o persoană activă, să mănȃnci sanatos, supraveghindu-ți propria stare emoțională şi de bine, sunt cele mai importante investiții pe care le poți face pentru sănătatea ta.
Indiferent dacă eşti o persoană cu VHL, un membru a familiei sau voluntar, e clar ca nu poți influența factori precum vȃrsta sau moştenirea genetică. Dar poți face cȃteva alegeri pentru a-ți ȋmbunătăți starea de sănătate şi de bine:
Reține că orice schimbare a stilului de viață este o “lucrare ȋn curs de desfăşurare”, iar schimbările mari necesită timp. Stabileşte-ți obiective mici, care sunt usor de adaugat la viața de zi cu zi şi pe care le poți decide şi realiza!
Este important a trăi un stil de viață sănătos, dar acest lucru este diferit pentru oameni diferiți. Anumite diete s-ar putea sa nu fie adecvate pentru cei cu manifestări la glandele suprarenale sau rinichi, iar exercițiile fizice intense nu pot fi adecvate pentru unii oameni. Discută cu medicul tău ȋnainte de a decide schimbări majore ale stilului de viață.
Persoanele cu diferite forme de boli ereditare experimentează de obicei un sentiment sporit de stres şi tristețe. Acesta este un risc mai mare pentru pacienții şi familiile cu VHL, deoarece boala este imprevizibilă, desfăşurȃndu-se pe tot parcursul vieții persoanei.
În 2010, un grup de cercetare din Olanda a publicat un studiu cu privire la impactul emoțional al VHL. Studiul a confirmat faptul că boala VHL duce la creşterea stresului persoanelor cu VHL. Grijile frecvente despre dezvoltarea viitoare a tumorilor au afectat jumatate dintre persoanele studiate.
Membrii familiei şi persoanele care ȋiȋngrijesc experimentează de asemenea o cantitate semnificativă de stress, precum şi epuizare, furie, vinovăție, durere şi alte emoții dificile. Senzația de stres copleşitor este comună. Studiile arată că cei responsabili pentru ȋngrijirea pe termen lung au un risc crescut de ȋmbolnăvire, vindecare greoaie şi chiar o rată a mortalității crescută. Pentru a oferi grijă, ai nevoie de detensionare, ajutor şi timp doar pentru time şi pentru ceilalți membri ai familiei tale.
Pentru mai multe informații despre impactul emoțional al VHL, vă rugăm descărcați manualul VHL în format PDF.
Studii recente
Disponibil în curând
